olguta

"Tremura,tremura.Ii tremura trupul, ii tremurau buzele,ii tremura barbia. Dragostea ei!dragostea ei! Randunica aruncata in convoiuri de ghetari!

draga papa


tu ai fost cel mai scump camarad al meu, din copilarie si pana astazi.........

Nu mai putea.Fara glas,scanci,inchizand ochii. Capul ii cazuse pe masuta de scris. Respira invalmasit.Isi urni din nou capul greu,cu un abur pe ochi.Se ridica. Se lasa pe marginea lavitei. Ca la canii care trag a moarte, capul ii era aplecat;prea greu pentru puterea trupului.
Se ridica din nou,lua scrisoaea si telegrama doctorului,dandu-le pe foc.Flacari iuti izbucnira.Era o caldura innabusitoare in incaperea mica. Lua scrisorile lui vania, la stranse in brate cu toata puterea;durerea sanului raspunse ascutit.Se aseza pe un scaunas la gura vetrei.Cu o miscare de mama care ajuta primii pasi ai copilasului,tinandu-l cu mainile de umeri,vari scrisorile in gura sobei.Flacarile dansara.Inchise ochii.Ca un soare de vara ,caldura scrisorilor arse ii juca pe obraji.
Se intuneca.Un morman negru,ca o haina de doliu.Se ridica.Se duse in tinda.
Descuie usa.
Sa fuga!!
Gandul izbucni atat de violent,incat o zgudui,inaltand-o dreapta ca o flacara suprema.
Se indoi din nou.Se intoarse in odaie.Lua din valiza revolverul.Se aseza pe lavita,rezemandu-si coasta de mormanul de perne.Tresarea un spasm de plans fara lacrimi in muschii obrazului.Revolverul devenise prea greu,ca tras de o alta mana.Isi odihni mana cu revolverul,culcand-o pe genunchi.Cu mana stanga isi cauta inima.Era imbracata cu rochia de "Esmeralda".Din corsaj smulse fasia trimisa lui vania.Roseata soarelui din apus o imbraca in haine portocalii,de culoarea rochiei,inlocuind fasia desprinsa. Ca sa asculte inima,isi tinu respiratia.Avea o arsura de ger in toate incheieturile, si fruntea-i nadusea in valuri,lasandu-i gust sarat in colturile buzelor.
Mana cu revolverul se inalta,indreptand teava spre degetul care marca locul inimii.
Degetul cel gros al mainii drepte pandea inert pe tragaci.
Privi lumina,c-un suras mirat.
Era ca o tacere incremenita a unei multimi in preajma panicei sau a uralelor.
In lacatul inimii glontul intra.
Ploaie de stele,zilele viitorului cazura in noapte.
Capul balabani descumpanit.
Trupul cazu,ca aruncat din galop,cu sageata in inima.
Pleoapele se zbatura pe ochii albi.
Tacerea fu de moarte, in fata icoanelor."

IONEL TEODOREANU
LA MEDELENI,VOLUMUL 2,INTRE VANTURI.