Acum...1000 de ani.. cand eram si eu adolescent, tare timorat si speriat de bombe deveneam cand venea vorba de petreceri dansante si de ...fete. Aveam cosuri,nu multe dar destule,si ma rusinam la maxim din cauza acestor mici bubulite. Acum ma amuz cand imi amintesc cat de mult ma complexa acest defect dermatologic, dar atunci ma consumam cumplit.
Tin minte ca odata,la sfarsitul unui an scolar de liceu, s-a organizat asa ad-hoc de catre elevi ,intr-o sala de clasa, o petrecere cu muzica. Am cumparat prajituri, sucuri, cineva a adus un casetofon si casete audio si gata distractia.
Era pe atunci un fel de joc, o perinita moderna pe muzica disco, in care se forma un cerc mare din baieti si fete si toti se bataiau in fel si chip pe ritmul muzicii sau cum se spunea in jargon:,,se rupeau in figuri". Baieti.. cat cuprinde ,fete ..cu taraita. In interiorul cercului intra un mascul sau o femela care ascundea intr-una din maini o moneda. Dupa ce isi expunea, acolo in mijloc, un pic talentele de dansator sau dansatoare,se apropia in miscari de dans de o persoana de sex opus din cerc si o punea sa ghiceasca in ce palma este ascunsa moneda. Daca nu nimerea unde este, trecea la altcineva.Daca ghicea atunci se pupau ...pe obraz si faceau schimb de locuri.Si tot asa, cat dura intreaga melodie. Cam acestea erau regulile.
Eu, desi practicasem judo si aveam o buna coordonare a miscarilor, in materie de miscari de dans puteam fi caracterizat intr-un singur cuvant: ,,butuc''. Eram un antitalent desavarsit si niciodata nu puteam sa prind ritmul muzicii. Stateam mai mult pe tusa si rareori ma bagam in joc fiindca ma rusinam de cum dansez si mai ales eram complexat ca o sa-mi observe fetele cosurile. Vai ce pampalica eram!..acum imi dau seama cand scriu.
La un moment dat,prin nu stiu ce miracol, am ajuns si eu o data in mijlocul cercului. Toti ochii erau atintiti asupra mea si eu abia asteptam sa ies mai repede. Au urmat 20 de secunde de stanjeneala paralizanta,m-am balanganit si eu de pe un picior pe altul,am ales la cine sa ma duc si ma rugam in gand sa ghiceasca din prima unde este moneda, ca sa nu fiu nevoit sa mai prelungesc acest calvar dansant.Am avut noroc si a descoperit dintr-o singura incercare mana cu pricina. Dar momentele cu adevarat penibile abia urmau. Acum daca ma concentrez sa-mi aduc aminte ceva din chipul acelei fete nu-i pot rememora decat ochii,privirea cu care s-a uitat la mine.
A luat moneda,m-a inspectat dintr-o singura ocheada,pe urma a privit drept inainte ,pe langa mine, si s-a dus in centru sa danseze. S-a facut ca a uitat ultima parte a jocului. Un mesaj de respingere mai clar, nu se putea. M-am simtit ca ultimul paduche din blana unui caine. Am iesit din cerc, si din clasa si de la petrecere.Mult timp dupa aceea m-au urmarit acei ochi incarcati de dezgust si a fost o lovitura napraznica pentru ego-ul meu, dar pana la urma m-am vindecat.
Insa acea privire, din acei ochi, nu am uitat-o nici pana astazi.
Un comentariu:
Mihaita, am citit postarea ta. Povestesti foarte frumos, ar trebui sa faci asta mai des.
In legatura cu acea fata... nici nu ar trebui sa te afecteze gestul ei, nici nu si-a dat ea seama ce a pierdut...Ar fi trebuit sa profite de moment, dar ce sa-i faci, "unde nu-i cap, vai de picioare". Esti de acord cu mine? Asa ca nici sa nu-i mai dai asa multa importanta acelui gest necugetat al ei.
P.S. Ma bucur ca te-ai hotarat sa postezi intamplari din viata ta. Asteptam si altele, cu nerabdare.
Trimiteți un comentariu